Ginecologul Sorin Pletea vrea cabinet de medicină generală

Colegiul Medicilor nu-i dă aviz favorabil
După ce s-a ales cu suspendarea activităţii pentru o perioadă de un an şi jumătate, la care s-a adăugat şi desfacerea contractului de muncă de la Spitalul Judeţean, medicul ginecolog Sorin Pletea speră să revină, totuşi, în domeniul sănătăţii. Aşa că, s-a apucat de tras sfori în stânga şi în dreapta, pentru a tatona terenul. În momentul de faţă, medicul Pletea a ajuns să se judece cu Colegiul Medicilor din Argeş, pentru faptul că acesta nu i-a eliberat o adeverinţă, conform căreia să poată practica medicina generală.
Vrea să suspende
„suspendarea”
După cum s-a scris la momentul respectiv, medicul ginecolog Sorin Pletea a fost acuzat de malpraxis, motiv pentru care instanţa i-a retras dreptul de practică, pentru o perioadă limitată de timp. Pletea era angajat al Spitalului Judeţean, dar avea şi un cabinet particular, în centrul Piteştiului. După ce instanţa a dat verdictul, medicul a plecat din ţară, pentru o perioadă de câteva luni, timp în care se auzise că ar fi putut practica medicina generală sau că i se permitea să conducă o clinică, în cadrul căreia să nu practice însă, ginecologia. Pletea a revenit rapid din străinătate, iar acum se interesează peste tot ce ar putea face ca să reintre în domeniul sănătăţii. Primul birou în care a poposit, a fost cel al lui Valeriu Bănică, preşedintele Colegiului Medicilor din Argeş, căruia i-a cerut să-i elibereze o adeverinţă, care să-l ajute să profeze ca medic generalist, însă, s-a lovit de un refuz categoric. Urmare acestui fapt, Pletea a insistat să i se elibereze hârtia, prin care i-a fost suspendată activitatea, iar apoi, în baza acesteia, a dat în judecată Colegiul, solicitând suspendarea „suspendării”.
Medicina generală nu mai poate fi practicată de oricine
„Medicul Sorin Pletea susţine că este suspendat doar ca ginecolog şi din acest motiv ne-a dat în judecată. Dar noi am pus în aplicare doar o hotărâre judecătorească pe care o respectăm. Ştiu că încearcă să practice medicina generală, însă Colegiul nu-i poate da aprobare, întrucât, conform legislaţiei în vigoare, cei care au absolvit Facultatea de Medicină până în 2005 şi au la bază o specializare, nu mai pot practica medicina generală. Este adevărat că, până în 2005, a existat o derogare numai că, odată legea apărută, nu se mai pot face compromisuri”, declară Valeriu Bănică, preşedintele Colegiului Medicilor. Din câte se pare însă, ginecologul Sorin Pletea are şanse de a reveni în câmpul muncii. După ce va trece perioada de un an şi jumătate de suspendare, acesta are dreptul de a face demersuri pentru a-şi recâştiga dreptul de practică, prin instanţă. Desigur că totul rămâne însă, la latitidinea judecătorilor…

  • Nu s-au găsit comentarii

Lasă comentariile tale

Postează comentariu ca oaspete

0 / 1000 restricţie de caractere
Textul trebuie s aibă între 10-1000 caractere

Ultimele stiri

PUBLICITATE

PUBLICITATE

PRIMA PAGINA

CELE MAI CITITE

  1. 24 h
  2. 7 ZILE
  3. 30 ZILE
  4. SITE

PUBLICITATE

COMENTARII

cand tara asta condusa de hoti si incompetent vom auzi ca se ieftineste ceva !
copilul nu era cu parintii. tatal sau nici macar nu e in tara.
Toate se opresc cand vine vorba de bani si libertate , chiar si Muzica .

PUBLICITATE

PUBLICITATE

PUBLICITATE

VREMEA

Partly cloudy

26°C

Pitesti

Humidity: 52%
Wind: NNE at 3.22 km/h
Thursday 17°C / 30°C Sunny

Horoscop

Str. Sfânta Vineri nr. 55 A, etaj 2; Tel.: 0348.457.121, 0753.040.487 Fax: 0248/224462; E-mail: [email protected]; www.ziarobiectiv.ro