Loredana Dasălu |
23 Ianuarie 2012 |
164 vizualizari
O tânără din Piteşti, copilul şi soţul ei au trecut prin clipe de groază chiar pe vasul Concordia, care a eşuat acum mai bine de o săptămână în Marea Mediterană, la sud de Toscana. Mihaela şi Teodor Străjeru, împreună cu fiul lor, Andrei, au fost salvaţi de pe vasul eşuat vineri, pe 13 ianuarie. Cei trei nu au sărit de pe vas şi au fost scoşi la mal cu bărcile de salvare, după câteva ore de la accident.
„Nici nu vreau să-mi amintesc ce am simţit!”
Mihaela locuieşte de ani buni la Constanţa, oraşul de unde provine soţul ei, Teodor Străjeru şi predă limba română la un liceu din oraş. S-a mutat la Constanţa împreună cu soţul ei, însă părinţii sunt piteşteni get-beget. Tatăl Mihaelei, Şerban Teohăreanu, este arhitect şi lucrează ca referent superior de specialitate în cadrul Direcţiei „Amenajarea Teritoriului şi Urbanism”, din cadrul Consiliului Judeţean Argeş. Nimeni din familia fetei nu a realizat, în primă fază, că vasul despre care se vorbea pe la ştiri este chiar cel pe care Mihaela, Teodor şi fiul lor, de 12 ani, Andrei, plecaseră să petreacă un sejur de câteva zile. „De multe ori mă trezesc dimineaţa foarte devreme să mai lucrez şi am văzut pe laptop, într-un colţ, ştirile importante ale zilei. Am văzut ceva cu un vas eşuat şi pe moment nu am realizat. După câteva minune am intrat să citesc mai în detaliu şi a fost un şoc. Ştiam că fiica şi nepoţelul meu, împreună cu şoţul fiicei mele, se aflau pe acel vas. Efectiv nu ştiam ce să fac. I-am sunat pe toţi pe mobile şi nimeni nu răspundea. A fost îngrozitor”, spune Şerban Teohăreanu, bunicul lui Andrei. Accidentul avusese loc de seara, iar tatăl Mihaelei era cu atât mai speriat, pentru că trecuseră multe ore de atunci. „Nici nu vreau să-mi amintesc prin ce am trecut, în cele câteva ore cât nu am aflat nimic despre ei. Mă gândeam la nepoţelul şi la fiica mea şi nu puteam să concep să fi păţit ceva”, spune arhitectul şi aproape că îi dau lacrimile, numai când se gândeşte că a avut fiinţele dragi la un pas de moarte.
„Au scăpat doar cu hainele de pe ei“
Câteva ore, atât Şerban Teohăreanu, cât şi soţia lui au fost devastaţi pentru că nu reuşeau să afle nimic de copilul şi nepotul lor. După mai bine de trei ore, au fost însă sunaţi şi anunţaţi că au scăpat cu toţii şi că în curând vor porni acasă. „Voi merge la Constanţa zilele acestea să-mi povestească mai multe pentru că şi ei sunt în stare de şoc, după cele întâmplate. Au scăpat doar cu hainele de pe ei, nu au mai recuperat nimic, nici telefoane, nici vreun bagaj, nimic. Erau la cină sau în spectacol când s-a întâmplat totul”, spune piteşteanul. Povestind, omul îşi dă seama că familia lui a fost binecuvântată că nu au păţit nimic, şi se mai luminează puţin. „Nepotul meu a fost foarte curajos, nu i-a fost teamă, pentru că el ştie foarte bine să înoate. Face înot de performanţă de câteva ori pe săptămână. Eu i-am cumpărat prima bicicletă şi primul laptop şi era supărat că a rămas pe vas, nu l-a mai putut recupera”, spune Şerban Teohăreanu, bunicul lui Andrei.