News Alert:

Weblogic

Amintire cu Marian Cosma

cristim.jpgI se spunea „Păsărilă” pentru că era foarte înalt şi, copil fiind, a prins o pasăre zburătoare cu mâna! În urmă cu aproape trei ani a fost ucis într-o discotecă din Vestprem de ţiganii unguri. Am vrut să-i aprind o lumânare la mormântul în care îşi duce somnul de veci, dar drumul înzăpezit m-a oprit… Pe Marian Cosma l-am cunoscut şi am multe amintiri cu el. Tatăl său, Petre Cosma, a jucat handbal la Dacia Piteşti şi a fost coleg de echipă cu mine. Am fost la botezul său, şi după un an, poate doi, bunicul său  l-a adus la Piteşti pentru câteva zile. Era simpatic-foc şi mă jucam cu el. L-am luat sus pe umeri şi mergeam precum calul, în salturi mici, lucru ce îl distra foarte mult. Râdea şi spunea „dii, dii, căuţule!” Râdea cu poftă, şi la un moment dat, am simţit la ceafă ceva cald… Copilul făcuse pipi pe mine… Când a văzut isprava lui Marian, Petre a râs şi mai tare de cum râdea copilul… I-am reamintit povestea peste vreo 20 de ani, când ne-am reîntâlnit la un meci. El era handbalist de mare perspectivă, iar eu arbitru. Fireşte, nu mai ţinea minte, dar s-a amuzat când i-am spus păţania cu „căuţul” şi pipi. Cuminte, educat şi cu mult bun simţ, Marian şi-a cerut atunci scuze, deşi nu era nevoie… Ieri, Marian Cosma ar fi împlinit 29 de ani, dar nimeni nu i-a mai putut spune „La mulţi ani, Păsărilă!”…


SALTELE FAMILIA

ARCHWOOD - tradition and future in woodcraft

Banner

Sondaj de opinie

Crinu Olteanu sau Gheorghe Preda?

Conducerea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Argeş se află în mare dilemă. Vor să boteze sala de box din incinta Complexului Sportiv Trivale, numai că părerile în privinţa numelui sunt împărţite. Prima varinată ar fi Crinu Olteanu, cel mai bun boxer piteştean din toate timpurile (campion mondial la Houston), în timp ce alţii ar agrea ideea ca sala să poarte numele lui Gheorghe Preda, antrenorul care l-a descoperit şi crescut pe campionul de la categoria „cocoş”. Pentru a le da o mână de ajutor celor de la DJTS Argeş vă invităm să votaţi: Crinu Olteanu sau Gheorghe Preda.

Crinu Olteanu
Gheorghe Preda
» Go to poll »
1 Votes left

jVSjVS by www.joomess.dewww.joomess.de.

Banner

Clinica Donna Medical Center

VIDEO

You must have the Adobe Flash Playerthe Adobe Flash Player installed to view this player.