News Alert:

Weblogic

De ce era supărat antrenorul Viorel Dumitrescu?

cristim.jpgDeşi până la 42 de ani antrenorul Viorel Dumitrescu n-a rupt gura târgului în meserie, de cum a devenit „principal” la F.C. Argeş a demonstrat că nu-i cu nimic mai prejos decât mulţi antrenori din primele două ligi ale fotbalului românesc. Privit cu circumspecţie la începutul mandatului său la F.C. Argeş, nea Vio, cum îi spun jucătorii, şi-a făcut bine treaba la o echipă pe care suporterii au părăsit-o, şi pe care mulţi o vedeau la retr­ogradare. Fără îndoială că antrenorul Dumitrescu are meritul principal pentru că echipa lui a fost în turul campionatului una din protagonistele podiumului, alături de F.C. Timişoara şi Gloria Bistriţa, spre care erau aţintite toate privirile. Mulţi au fost surprinşi atunci când, la reunirea lotului de la F.C. Argeş, antrenorul să fie atât de supărat încât n-a vorbit cu presa. S-a scuzat politicos că nu declară nimic pentru că e supărat, dar n-a spus motivul care l-a bulversat atât de tare. Sincer, unii l-au bănuit: echipa nu mergea în cantonament pentru prima dată în istoria de 59 de ani a clubului. Dar mai era unul, cel principal, pe care atunci doar el şi conducerea clubului F.C. Argeş îl ştiau: Viorel Dumitrescu şi echipa lui rămâneau pentru retur fără cei mai buni jucători ai alb-violeţilor, atacantul Rover Cârstea şi mijlocaşul Cosmin Năstăsie… Ambii au fost vânduţi de conducerea clubului la F.C. Timişoara şi respectiv CS Mioveni. Şi atunci, cum să nu fie Viorel Dumitrescu supărat? Fără aceşti doi jucători exponenţiali ai Argeşului, în situaţia actuală, fără a aduce alţi fotbalişti de valoare apropiată a celor plecaţi, grupării din Trivale îi mai rămâne doar grija salvării de la retrogradare… Şi atunci, cum să nu fie supărat antrenorul Viorel Dumitrescu?


SALTELE FAMILIA

ARCHWOOD - tradition and future in woodcraft

Banner

Sondaj de opinie

Crinu Olteanu sau Gheorghe Preda?

Conducerea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Argeş se află în mare dilemă. Vor să boteze sala de box din incinta Complexului Sportiv Trivale, numai că părerile în privinţa numelui sunt împărţite. Prima varinată ar fi Crinu Olteanu, cel mai bun boxer piteştean din toate timpurile (campion mondial la Houston), în timp ce alţii ar agrea ideea ca sala să poarte numele lui Gheorghe Preda, antrenorul care l-a descoperit şi crescut pe campionul de la categoria „cocoş”. Pentru a le da o mână de ajutor celor de la DJTS Argeş vă invităm să votaţi: Crinu Olteanu sau Gheorghe Preda.

Crinu Olteanu
Gheorghe Preda
» Go to poll »
1 Votes left

jVSjVS by www.joomess.dewww.joomess.de.

Banner

Clinica Donna Medical Center

VIDEO

You must have the Adobe Flash Playerthe Adobe Flash Player installed to view this player.