Iuliana Albu, Daniela Benea |
07 Februarie 2012 |
197 vizualizari
Trei bărbaţi ar fi implicaţi în uciderea taximetristului al cărui trup carbonizat a fost găsit în portbagajul maşinii sale în flăcări. Cel puţin asta spun câţiva colegi, care susţin că i-au văzut pe indivizi urcându-se în maşina care avea să-l ducă pe Dumitru Gruianu (60 de ani) în ultima cursă din viaţa lui. Zeci de poliţişti au luat-o la pas ieri prin Câmpulung, au cules tot felul de informaţii şi numeroase persoane au fost ridicate şi duse la audieri. Anchetatorii le-au arătat colegilor taximetristului mai multe portrete robot ale celor care se presupune că l-au ucis. Vă reamintim că pe 4 ianuarie a fost anunţat un incendiu la un Logan. Maşina era abandonată în mijlocul drumului din satul Pleşa, comuna Bughea de Jos. După ce au stins incendiul, pompierii au găsit în portbagaj trupul carbonizat al taximetristului. În autoturism s-au găsit telefonul mobil al bărbatului, 80 de lei şi alte obiecte personale ale acestuia.
O singură lovitură din cele zece i-a fost fatală
Ieri au fost date publicităţii şi câteva din concluziile de la autopsie. Ancheta este ţinută în mare secret şi asta pentru că, spun oamenii legii, orice scurgere de informaţii ar putea să-i facă pe ucigaşi să fugă. „În urma necropsiei, s-a concluzionat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat axfisiei mecanice cu aspirat sanguin, în condiţiile în care acesta prezenta mai multe plăgi înţepate la nivel cervical”, se arată într-un comunicat remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş. Taximetristul a fost înjunghiat de zece ori în spate, unele dintre răni au fost superficiale, însă una singură i-a curmat viaţa. Lovitura care i-a fost fatală i-a secţionat un plămân.
Taximetristul ar fi refuzat să continue drumul
Deocamdată nu se ştie cu certitudine mobilul crimei. Se pare că taximetristul a fost ucis pentru că ar fi refuzat să-şi ducă clienţii la destinaţie. A plecat din staţia pe care toţi o numesc „la turn”, din Câmpulung. „Am auzit că pleca spre Voina, în jur de 6, zicea cineva că ar fi sunat pe fi-su să-i spună că are o cursă mai lungă şi întârzie şi că nu are semnal. Se zice că au fost trei clienţi. Au venit şi de la Poliţie cu nişte portrete robot, dar nu am recunoscut pe nimeni”, povesteşte un coleg al bărbatului. Taximetriştii din Câmpulung sunt extrem de speriaţi. Au acceptat cu greu să vorbească şi asta pentru că, spun ei, nu se mai simt în siguranţă. Fiind vorba de o cursă mai lună, taximetristul ar fi primit banii înainte de a ajunge la destinaţie. Ar fi ajuns într-o zonă numită Valea Poienii, unde le-ar fi spus clienţilor că nu mai poate continua drumul, care era plin de gheaţă. Tocmai acest lucru i-ar fi enervat la maxim pe clienţi, starea lor fiind accentuată şi de consumul de alcool.
Fost militar, s-a apucat de taximetrie să-şi facă vechime
Ca să-i calmeze pe nemulţumiţi, Dumitru Gruianu ar fi vrut chiar să le înapoieze banii şi să-i ducă înapoi în locul din care i-a luat. Bărbatul a fost atacat pe la spate şi după ce a murit i s-a dat foc. Vecinii spun că Dumitru Gruianu a lucrat în cadrul armatei, la o unitate militară MBC, până în momentul în care s-au făcut restructurări. Mai avea doi ani până să iasă la pensie, aşa că s-a apucat de taximetrie, ca să-şi facă vechimea. A fost plecat şi prin Israel, unde a muncit în construcţii, însă nu a suportat clima şi s-a îmbolnăvit. Bărbatul a venit cu mâna dreaptă paralizată, iar toţi banii pe care i-a câştigat în străinătate i-a dat aici la doctori, pentru recuperare. Şoţia este contabilă la Renel, iar băiatul cel mic în armată. S-a întors de curând dintr-o misiune în Afganistan. Toţi colegii bărbatului au numai cuvinte de laudă la adresa lui, la fel şi vecinii.