News Alert:

Weblogic

Trei poliţişti cercetaţi în dosarul bodyguarzilor bătăuşi

b_410_0_16777215_0___images_stories_441_441-1.jpgAncheta în cazul bodyguarzilor bătăuşi de la clubul de manele Yoko este departe de a fi finalizată. Procurorii care s-au ocupat de acest caz i-au luat în vizor şi pe cei trei poliţişti de la secţia de poliţie în a cărei rază de competenţă se află localul, dar şi pe şefa direcţiei juridice a sucursalei bancare aflată la parterul clubului. Oamenii legii sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu, iar directoarea a fost amendată pentru că s-a decis să colaboreze cu anchetatorii după lungi insistenţe ale acestora.
Una dintre victime a avut nevoie de 80 de zile de recuperare
Cu siguranţă vă aduceţi aminte de arestarea celor doi fraţi, bodyguarzi la clubul de manele Yoko, situat în piaţa Smârdan. La începutul lunii noiembrie a anului trecut, Iulian şi Gheorghe Popa erau în timpul serviciului şi au snopit în bătaie un client. L-au lovit cu pumnii şi cu picioarele, fără niciun pic de milă. Nu s-au oprit şi l-au dus în spatele barului, unde au continuat să-l lovească. Victima a avut nevoie de 50 de zile de îngrijiri medicale. Şi incidentul nu a fost singurul de acest gen, cu un an înainte, aceeaşi bodyguarzi au bătut alţi doi clienţi, o tânără care a avut nevoie de opt zile de îngrijiri medicale şi un bărbat a cărui recuperare a necesitat 75 – 80 de zile. Drept mărturie pentru corecţiile aplicate clienţilor stau imaginile de pe camera de supraveghere a sucursalei bancare situată la parterul localului. Cei doi au fost arestaţi şi trimişi în judecată pentru purtare abuzivă în variantele vătămării corporale grave, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.
Incidentul s-a petrecut în prezenţa poliţiştilor care nu au intervenit
Rechizitoriul întocmit în cauză scoate la iveală câteva amănunte destul de interesante. În urma anchetei, procurorii au dispus cercetarea pentru abuz în serviciu a trei poliţişti de la secţia în a cărei rază de competenţă se află localul. Acestora li se impută că unul dintre incidente s-a petrecut în prezenţa lor, iar ei nu au intervenit eficient. În plus, oamenii legii nu ar fi identificat martori prezenţi în momentul bătăii, nu au solicitat sprijin din partea altor colegi şi nici nu au cerut înregistrările de pe camerele de supraveghere care ar fi fost probe extrem de importante în dosar. Tot din rechizitoriu reiese şi faptul că anchetatorii au intrat cu greu în posesia filmărilor, abia după mai multe adrese trimise sucursalei bancare. Procurorii au dispus amendarea şefei direcţiei juridice a băncii cu amenda maximă, adică 5.000 de lei,  pentru că a refuzat să pună la dispoziţie date de identificare şi imagini.
Una dintre victime a primit bani şi şi-a retras plângerea
Un alt amănunt interesant apărut pe parcursul anchetei a fost că una dintre victime s-a decis să-şi retragă plângerea formulată împotriva celor doi şi a recunoscut că a făcut acest lucru după ce a primit o sumă de bani. Expertiza medicală făcută în cazul individului cu pricinia a stabilit că are nevoie de 50 de zile de îngrijiri medicale, însă exista posibilitatea ca leziunile să se agraveze şi perioada de recuperare să fie prelungită. Tocmai de aceea, bărbatul a fost chemat la un nou control după şase luni de la incident. Nu s-a mai prezentat la acest control, iar în momentul în care anchetatorii au luat legătura cu el a spus că nu mai merge la medic şi că şi-a retras plângerea. Individul a spus şi că a primit 20.000 de lei pentru acest lucru. Tocmai din acest motiv, se fac cercetări şi în cazul său pentru favorizarea infractorului.


SALTELE FAMILIA

ARCHWOOD - tradition and future in woodcraft

Banner

Sondaj de opinie

Crinu Olteanu sau Gheorghe Preda?

Conducerea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Argeş se află în mare dilemă. Vor să boteze sala de box din incinta Complexului Sportiv Trivale, numai că părerile în privinţa numelui sunt împărţite. Prima varinată ar fi Crinu Olteanu, cel mai bun boxer piteştean din toate timpurile (campion mondial la Houston), în timp ce alţii ar agrea ideea ca sala să poarte numele lui Gheorghe Preda, antrenorul care l-a descoperit şi crescut pe campionul de la categoria „cocoş”. Pentru a le da o mână de ajutor celor de la DJTS Argeş vă invităm să votaţi: Crinu Olteanu sau Gheorghe Preda.

Crinu Olteanu
Gheorghe Preda
» Go to poll »
1 Votes left

jVSjVS by www.joomess.dewww.joomess.de.

Banner

Clinica Donna Medical Center

VIDEO

You must have the Adobe Flash Playerthe Adobe Flash Player installed to view this player.