Weblogic

Georgiu Gingăraş vorbeşte despre dictatura lui Nicolescu în PSD Argeş

Cu toate că destul de multă vreme a fost coleg de partid cu Constantin Nicolescu, preşedintele UNPR Argeş, Giorgiu Gingăraş, nu a ezitat să aducă acuzaţii destul de grave la adresa PSD Argeş şi chiar a preşedintelui organizaţiei. A punctat faptul că social-democraţii nu încurajează tinerii, politică internă aplicată încă de la momentul înfiinţării acestei filiale şi, a continuat cu faptul că PSD Argeş rămâne neformat, observându-se de departe o continuă stagnare.
Domnule Gingăraş, aţi spus la un moment dat că în PSD Argeş nu ai voie să ai o altă părere faţă de cea a conducerii. Dvs. aţi avut şi aţi fost „taxat“…
-Aşa este. Iar asta mi s-a întâmplat mai mult după ce am fost ministrul Tineretului şi Sportului. Mi-amin­tesc că prima dată s-a întâmplat după ce s-a negociat funcţia de ministru la Tineret, din partea PSDR-ului. Era în decembrie 2000… Adrian Năstase era deja desemnat premier, iar eu am venit atunci la sediul PSDR Argeş şi am anunţat că voi fi ministrul Tineretului şi Sportului. La scurt timp după ce am făcut asta, am fost sunat de Constantin Nicolescu, care m-a luat la rost, strigându-mi cum îmi permit eu să fac o asemenea declaraţie înainte de a exista o numire! Mi-a spus că nu se face aşa ceva… Nu am înţeles de ce a reacţionat în acest fel,  pentru că eram între turul unu şi doi al alegerilor.
Să înţelegem că acesta a fost doar începutul…
-Da, pentru că apoi i s-a pus din senin că nu am vrut eu să fac sala polivalentă de sport, de sus, de la stadion. Mi-a reproşat că nu am vrut să o moder­nizez… Ce se întâmplă… exista o procedură: trebuia făcut un proiect, apoi s-au luat autorizaţiile, iar abia din 2003 s-au început lucrările. În 2004 am alocat zece miliarde de lei vechi, urmând să mai dau la rectificare. Dar în semestrul II al acelui an nu am mai fost ministru, iar cei care au venit după mine nu au mai continuat lucrarea. Ce a urmat? Nicolescu a zis că totul s-a întâmplat din cauza mea! Mi-a reproşat acest lucru tot timpul, iar la alegerile parlamentare din 2004 m-a aşezat pe locul zece din nouă posibile, iar un an mai târziu m-a scos şi din funcţia de vicepreşedinte al PSD Argeş.
A căutat să vă tragă pe linie moartă. Totuşi, aţi ajuns consilier judeţean. Cum aţi colaborat atunci cu Nicolescu?
-De fapt, povetsea stă în felul următor: în 2008, la alegerile locale, m-a trecut pe locul 25 la consilieri judeţeni, punând în faţă copii pe care nu-i ştia nimeni, gen Cristian Meleşteu. Am ajuns şi eu consilier judeţean abia în 2009, şi asta pentru că s-au retras ceilalţi. Dar lucrurile nu s-au oprit aici! Într-o şedinţă de CJ am intervenit pentru a se repara gropile din asfalt, în zona complexului sportiv Budeasa şi baraj, pentru că tot existau lucrări de asfaltare în zonă. Nicolescu mi-a strigat atunci că dacă vreau, să le fac eu împreună cu primarul Stancu, de la Bascov.
La parlamentarele din 2008 se auzea că stăteaţi destul de bine la procente. Ce s-a întâmplat pe colegiul dvs?
-Constantin Nicolescu mi-a luat voturile şi i le-a dat lui Duvăz! Asta s-a întâmplat atunci, când Piteştiul a avut trei colegii de deputaţi cu 68.000 de alegători. Nicolescu m-a lăsat cu 50.000 de voturi iar restul i le-a dus lui Duvăz, ca să câştige el în locul meu. Practic, a luat voturile de la mine şi le-a mutat în colegiul lui Duvăz. Şi i-a fost foarte simplu, pentru că res­pectivele colegii s-au făcut la Consiliul Judeţean, împreună cu PNL.
Deci cam acesta  a fost ultimatumul dat în PSD Argeş…
-Paharul s-a umplut când au avut loc alegerile în organizaţia judeţeană, iar Nicolescu a fost ales iar preşedinte. Ca şi consilier judeţean, răspundeam de Colegiul 8, adică Bascov-Băbana-Găvana. Atunci, Nicolescu nu mai m-a trecut pe nicăieri, pe nicio listă, trimiţându-l în locul meu pe Meleşteu. De fapt, înţelegerea fusese ca toţi cei care am candidat la parlamentare şi nu am câştigat, să primim câte o funcţie, pentru că am investit şi noi bani, timp… Am fost singurul care nu a primit nimic.
Cum v-aţi decis să intraţi în UNPR?
-După toate astea, de fiecare dată când ne întâlneam, parcă nu mă mai vedea. Întorcea spatele, nu mai dădea noroc… Mi-am dat seama despre ce este vorba şi de asta am acceptat pro­punerea făcută de Marian Sîrbu, cu care am fost coleg la Guvern, el fiind ministrul Muncii când eu eram la Tineret. În aprilie 2010 m-a întrebat dacă vreau să trec la UNPR, iar eu am acceptat.