|
News Alert:
|
|
Mădălina Drăguşin |
31 Ianuarie 2012 |
54 vizualizari
Amenzi de 2.500 de lei pentru patronii care îşi ţin angajaţii în gerCiprian Berevoianu, şeful Inspectoratului de Muncă, atrage din nou atenţia cu privire la sancţiunile destul de usturătoare aplicate patronilor care îşi ţin salariaţii în ger. Amenzile oscilează între 1.500 şi 2.500 de lei şi se dau doar în cazul în care angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute de Legea 319 şi OUG 99/2000, ambele impunând asigurarea condiţiilor de microclimat la locul de muncă. |
SALTELE FAMILIAARCHWOOD - tradition and future in woodcraftSondaj de opinieCrinu Olteanu sau Gheorghe Preda?
Conducerea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Argeş se află în mare dilemă. Vor să boteze sala de box din incinta Complexului Sportiv Trivale, numai că părerile în privinţa numelui sunt împărţite. Prima varinată ar fi Crinu Olteanu, cel mai bun boxer piteştean din toate timpurile (campion mondial la Houston), în timp ce alţii ar agrea ideea ca sala să poarte numele lui Gheorghe Preda, antrenorul care l-a descoperit şi crescut pe campionul de la categoria „cocoş”. Pentru a le da o mână de ajutor celor de la DJTS Argeş vă invităm să votaţi: Crinu Olteanu sau Gheorghe Preda.
Crinu Olteanu
Gheorghe Preda
» Go to poll »
1 Votes left
jVS Clinica Donna Medical CenterVIDEOYou must have the Adobe Flash Player
installed to view this player. |
Femei de succes (PDF) |