Scurt pe 2:
RSS
Sep 5
Primarul Dumitru i-a servit lui Dobre de la Zeus o afacere de 1,5 milioane lei PDF Imprimare Email
Scris de Mădălina Drăguşin | Joi, 29 Iulie 2010 |
Licitaţie „cu cântec” la Primăria Albota
Lucrările de execuţie prevedeau alimentarea cu apă în satul Cerbu din comuna Albota. Deşi licitaţia a fost contestată de cealaltă firmă participantă, primarul Ion Dumitru a dispus, în mod abuziv, ca lucrarea să fie executată de către SC Zeus SA
Gospodarul-şef al comunei Albota, în speţă Ion Dumitru, i-a dedicat lui Grigore Dobre, patronul controversatei firme de construcţii SC Zeus SA, o lucrare de dimensiuni ample, în special din punct de vedere financiar. Vorbim despre contractul de lucrări pentru alimentarea cu apă a satului Cerbu şi despre o licitaţie ce a avut loc în urmă cu doi ani de zile. Valoarea contractului depăşea la vremea aceea 1,5 milioane de lei, motiv pentru care două firme cu renume în domeniu şi-au declarat participarea: SC Euro Partener Instal SRL şi SC Zeus SA. Cum era de aşteptat, SC Zeus a ieşit învingător, în timp ce Euro Partener a depus o contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). Curios este că, deşi atribuirea contractului respectiv era contestată şi, implicit, aceasta ar fi trebuit anulată, Dobre de la Zeus a efectuat lucrarea ilegal, cu acordul tacit al Consiliului Local Albota.

Dumitru a fost preşedintele comisiei de evaluare

Pe la jumătatea lui 2008, Consiliul Local al comunei Albota punea la bătaie un contract de prestări servicii având ca obiect alimentarea cu apă a satului Cerbu din comuna Albota. SC Zeus SA şi SC Euro Partener Instal SRL şi-au depus ofertele şi în plus, fiecare dintre cele două firme participante au plătit şi suma de 7.500 de lei sub forma unei garanţii de participare la licitaţia respectivă. Banii au mers direct în conturile Consiliului Local Albota, însă numai una dintre firme avea să pună mâna pe potul cel mare, adică 1,5 milioane de lei - valoarea la care se ridicau lucrările de execuţie. Imediat după depunerea ofertelor, s-a organizat şi o comisie de evaluare a ofertanţilor, avându-l drept preşedinte tocmai pe primarul comunei Albota, Ion Dumitru. În continuare, în baza unor considerente mai mult sau mai puţin întemeiate, SC Euro Partener Instal a pierdut contractul în favoarea societăţii Zeus SA, care chipurile ar fi venit cu o ofertă mai bună.

Euro Partener Instal a pierdut, deşi a venit cu un preţ mai mic

Să vă spunem acum şi care a fost motivaţia pentru care SC Euro Partener Instal nu a câştigat atribuirea contractului de execuţie. Curios sau nu, societatea de mai sus a avut un preţ considerabil mai mic pentru execuţia lucrărilor. În timp ce Zeus-ul lui Dobre a impus drept preţ de pornire suma de 1,575 milioane de lei, SC  Euro Partener Instal, reprezentată de managerul Petre Vătafu, a oferit suma de 1,273 milioane. Consiliul Local Albota, în schimb, a găsit tot felul de motive pentru care a preferat oferta firmei lui Dobre. Ba că oferta SC Euro Partener Instal ar fi fost neconformă cu caietul de sarcini, ba că nu ar întruni condiţiile privind cifra de afaceri şi experienţa similară... Pe scurt, preşedintele comisiei de evaluare, în persoana edilului Dumitru, a favorizat societatea lui Dobre, în condiţiile în care preţul perceput de SC Zeus SA pentru lucrarea respectivă era cu aproximativ 24% mai mare decât cel propus de Euro Partener Instal.

CNSC a dat câştig de cauză SC Euro Partener Instal...

Considerând nelegală decizia comisiei de evaluare alcătuită din membrii CL Albota, directorul Vătafu de la Euro Partener Instal a depus o contestaţie la CNSC. Prima soluţionare emisă de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) dă câştig de cauză societăţii lui Vătafu, impunând autorităţii contractante reevaluarea ofertelor admisibile, evidenţiind totodată şi faptul că, potrivit factorilor de evaluare din documentaţia de atribuire, oferta SC Euro Partener Instal ar fi cea câştigătoare. În continuare, CL Albota ignoră decizia CNSC şi reatribuie contractul firmei Zeus SA, deşi, potrivit invitaţiei lansate pe SEAP se căuta oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere financiar. Or oferta făcută de Zeus a fost cu mult mai mare decât cea a Euro Partener şi deci este lesne de înţeles că avem de-a face cu o utilizare ineficientă a fondurilor publice.
Contactat telefonic, primarul comunei Albota ne-a relatat faptul că a refuzat să lucreze cu SC Euro Partener Instal deoarece a fost nemulţumit de lucrările efectuate anterior de societatea respectivă. „Şi acum aş prefera Zeus-ul decât pe Cătălin Rădulescu sau pe Vătafu, care n-are decât un excavator luat la mâna a doua şi vreo şase munictori. Vătafu a avut şi el lucrare în Albota şi mi-a lăsat toate găurile în asfalt. S-a supărat că l-am pus să astupe gropile, a făcut o lucrare de mântuială pentru care i-am şi plătit. Problema e că ne-a reclamat la Bucureşti, iar noi ne-a prezentat la Oficiul Concurenţei cu ambele oferte şi de acolo a primit câştig de cauză Zeus-ul. Nu fac eu prostii de-astea, iar el nu ar fi făcut nici în vecii vecilor o lucrare de asemenea dimensiuni. Dacă aş avea nevoie de apă în Albota, n-aş face decât cu Zeus-ul, cu cei care au în spate o logistică şi un portofoliu de proporţii”, declară Ion Dumitru, primarul de la Albota.

Petre Vătafu, managerul SC Euro Partener Instal, a ţinut să precizeze, în replică la cele afirmate de primarul Ion Dumitru, că lucrarea efectuată în mod ilegal la Cerbu de cei de la SC Zeus SA a fost oferită pe considerente de simpatie, dovadă stând faptul că în 2008, când s-a organizat licitaţia respectivă, primarul de la Albota se afla în plină campanie electorală, iar muncitorii firmei de construcţii au putut fi văzuţi de multe ori îmbrăcaţi în veste cu însemnul PSD şi cu numele edilului Dumitru. „Realitatea e alta. Eu nu am lucrat la dânsul în comună, şi nu înţeleg ce legătură are faptul că a ajuns la Oficiul Concurenţei cu ambele oferte şi aşa a primit undă verde Zeus-ul. Când singura instituţie abilitată să rezolve astfel de speţe este Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Dumnealui are acolo firmele cu care lucrează în mod frecvent, şi nu mai poate pătrunde nimic. În timpul contestaţiilor, firma Zeus a lucrat în mod ilegal în comuna Albota”, a ţinut să argumenteze managerul SC Euro Partener Instal SRL, Petre Vătafu.
- Potrivit primarului de la Albota, Ion Dumitru, oferta celor de la Euro Partener Instal a fost declarată necâştigătoare din cauza faptului că nu întrunea condiţiile necesare: cifra de afaceri ar fi fost sub nivelul solicitat, adică o medie anuală de 4,5 milioane de lei pe ultimii trei ani de zile, respectiv preţul rezervorului din polistif necesar lucrării a fost declarat drept „Confidenţial”.
- Conform directorului Petre Vătafu de la Euro Partener Instal, modul de atribuire al contractului pentru lucrările de alimentare cu apă în satul Cerbu a fost unul nelegal, motivând în acelaşi timp că acceptarea cu prioritate a ofertei SC Zeus SA, ofertă care era cu 24% mai mare decât cea a SC Euro Partener, denotă un management defectuos al fondurilor publice.