Președintele partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, a declarat luni dimineață la RFI că scandalul majorării pensiilor se înscrie în tradiția PSD, care face promisiuni greu de îndeplinit pensionarilor, fix înaintea alegerilor.
“Cum vine anul electoral, cum PSD vrea să crească pensiile! Iar vor să le crească cu procentul magic, de 40%.
Și în legea adoptată în 2017 au stabilit ei, din burtă, cu cât vor crește pensiile, cu niște procente care nu aveau nicio legătură cu realitatea.
Tot din cauza PSD, datorită transferului contribuțiilor integral în sarcina angajatorului, pensiile după 2019 au crescut în raport cu pensionarii de dinainte, pentru că a fost afectat un coeficient de corecție, în mod artificial.
Termenul de recalculare a fost 1 septembrie 2021, PSD a venit la putere în noiembrie 2021, a prorogat termenul de intrare în vigoare la 1 septembrie 2023 și acum l-a prorogat din nou, fără să scoată un sunet, pentru a face recalcularea pensiilor în an electoral.
De doi ani, de când sunt la putere, ei au crescut punctul de pensie cu valori mai mici decât rata inflației. Puterea de cumpărare a pensionarilor s-a degradat, în mod evident și în an electoral vor iar să ia ochii pensionarilor.
Ministerul Finanțelor a precizat foarte clar că e nevoie de un efort bugetar suplimentar pentru asigurarea sustenabilității măririi pensiilor”- a declarat Orban la RFI.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp