1000 de lei lunar pentru cataloagele electronice

DISTRIBUIȚI

Primarul Nicolae Diaconu din Curtea de Argeş a dat asigurări că şcolile vor fi pregătite să ofere condiţiile necesare desfăşurării în bune condiţii a procesului instructiv-educativ pentru clasa pregătitoare, aşa cum este prevăzut în Legea învăţământului, încă din prima zi a anului şcolar 2012-2013. Consiliul Local a adoptat o hotărâre pe această temă, iar definitivarea bazei de date este într-un stadiu avansat. „Foarte adevărat, a existat ceva reticenţă atât în rândul personalului didactic, cât şi al părinţilor, dar lucrurile s-au lămurit între timp, astfel că, probabil, în toamnă, noul sistem va fi gata. Acesta are drept scop îmbunătăţirea comunicării între şcoală şi familie şi o mai bună informare a părinţilor vizavi de performanţele la învăţătură obţinute de copii şi chiar de comportamentul acestora. Astfel, se va putea interveni la timp pentru corecţiile necesare, limitând posibilitatea unor surprize neplăcute pentru familiile elevilor“, spune primarul Nicolae Diaconu. Implementarea noului sistem prin care, pe bază de parolă, părinţii pot vizualiza notele obţinute de copii la învăţătură şi pot dialoga cu diriginţii, nu este foarte costisitor. Firma care a avansat propunerea şi va asigura buna funcţionare a acestor cataloage electronice va primi lunar câte 1.000 lei pentru toate instituţiile şcolare din Curtea de Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here