prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Ministrul Simona Bucura-Oprescu, președintele CJ Argeș Ion Mînzînă și primarul Cristian Gentea s-au întâlnit cu angajatorii și candidații de la Bursa Locurilor de Muncă de la Pitești!

Ministrul Simona Bucura-Oprescu, președintele CJ Argeș Ion Mînzînă și primarul Cristian Gentea s-au întâlnit cu angajatorii și candidații de la Bursa Locurilor de Muncă de la Pitești!

Argeșul se dezvoltă prin investiții majore care aduc locuri de muncă plătite corespunzător!

Dezvoltarea pieței muncii din România este un obiectiv major al PSD și al Guvernului Marcel Ciolacu. Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a fost astăzi împreună cu președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, și cu primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, alături de angajatorii și de cei aflați în căutarea unei slujbe la Bursa Locurilor de Muncă de la Pitești.

Simona Bucura-Oprescu, Ion Mînzînă și Cristian Gentea au dialogat cu angajatorii și cu cei care își caută de lucru. La Pitești, 45 de angajatori au avut în oferte 1.141 de locuri de muncă, peste 400 de persoane în căutare de slujbe fiind prezente la eveniment. De menționat că nu mai puțin de 77 dintre locurile de muncă oferite sunt pentru absolvenți de studii superioare, în special ingineri.

Simona Bucura-Oprescu: “Piteștiul cu Cristian Gentea primar este municipiul reședință de județ din România cu cea mai bună dinamică de dezvoltare”

“Piteștiul cu Cristian Gentea primar este, după părerea mea, municipiul reședință de județ din România cu cea mai bună dinamică de dezvoltare. Mediul de afaceri are energie, are «combustibil» și a creat noi locuri de muncă prin investițiile derulate în municipiu. Piteștiul a devenit un centru important de evenimente care atrag oameni din toate județele țării. Această dinamică este dată de un management administrativ eficient făcut de un primar cu multă pregătire. Argeșul este un județ cu putere economică și datorită investițiilor făcute în fiecare localitate din Argeș de Consiliul Județean condus de Ion Mînzînă. Lucrând în echipă, dezvoltarea Argeșului este asigurată, ceea ce înseamnă și mai multe locuri de muncă bine plătite!”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Ion Mînzînă: „Mediul de afaceri din Argeș are o dezvoltare continuă și asta pentru că, în ultimul timp, investițiile la nivelul județului Argeș au fost semnificative”

„La începuturile carierei mele aveam o funcție de conducere în domeniul muncii și protecției sociale la momentul respectiv. Întotdeauna am gândit că poate fi mult mai bine atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă, să fie puși față în față cei care doresc într-adevăr să desfășoare activitatea pe teritoriul județului Argeș. Cred că Bursa Locurilor de muncă de aici, de la Pitești, este un exemplu că județul este în plină dezvoltare, că mediul de afaceri are o dezvoltare continuă și asta pentru că în ultimul timp investițiile la nivelul județului Argeș au fost semnificative. Salut această inițiativă a Ministerului Muncii și cred că obligația noastră, ca și administrație la nivel județean, este de a găsi exact soluțiile adecvate care să creeze noi locuri de muncă și în același timp să dezvolte mediul de afaceri.”, a declarat Ion Mînzînă.

Cristian Gentea: „Este vizibilă dezvoltarea Piteștiului prin investiții și locuri de muncă din ce în ce mai bine plătite”

“Îi mulțumesc doamnei ministru Simona Bucura-Oprescu pentru faptul că este astăzi la Pitești împreună cu domnul Florin Cotoșman președintele Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă. Mă bucur că se întâmplă acest lucru exact când Piteștiul este în sărbătoare, deoarece astăzi încep manifestările legate de Zilele Piteștiului. Îmi doresc ca o parte cât mai mare dintre cei prezenți să-și găsească un loc de muncă pe măsura pregătirii și a dorințelor dumnealor. Și bineînțeles că atât eu, cât și domnul președinte Ion Mînzînă, suntem total disponibil, cum am fost și până acum, atunci când angajatorii au nevoie de autoritățile locale. Este vizibilă dezvoltarea Piteștiului prin investiții și locuri de muncă din ce în ce mai bine plătite”, a declarat Cristian Gentea.

Ministrul Simona Bucura-Oprescu a mers astăzi și la Bursa Locurilor de Muncă de la Curtea de Argeș împreună cu primarul municipiului, Constantin Panțurescu.

Cele mai solicitate meserii au fost în domeniul industriei auto, construcții civile (mai ales pentru construcția autostrăzii Pitești – Sibiu), comerț, hoteluri și restaurante.

 

Material realizat de SC Euro Media Trend SRL, la comanda Partidului Social Democrat, Filiala Argeș, Cod Unic Mandatar Financiar 21240002

 

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv. Powered by VA Labs, Hosted by VA Host.