154 de copii au fost evacuați în urma inundațiilor din comuna argeșeană Bascov! Cei mici au fost preluați de la intrarea unității de învățământ până la ieșirea din curtea gradiniței de unde vor fi preluați de părinți.
Zeci de gospodării au fost inundate în urma precipitațiilor abundente din ultimele ore. Pompierii din Pitești, Bradu, Mioveni, Curtea de Arges si Costesti intervin cu mai multe autospeciale și motopompe pentru a scoate apa din casele locuitorilor de pe străzile Păișești, Balotești, Serelor, Labusesti, Uiasca, Micșunele, Rotareati, Zamfirești.
Mai mult, o familie a fost evacuată în urma inundațiilor din comuna argeșeană Bascov. Pompierii au fost nevoiți să scoată o femeie și doi copii din casa inundată în urma ploilor abundente din ultimele ore.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp