32 de concurenți s-au luptat pe arena de la Câmpulung! Spectacol extrem…

32 de concurenți s-au luptat pe arena de la Câmpulung cu nămolul și cu ploaia de factură britanică timp de două zile. Traseul extrem de tehnic, la care s-a muncit trei luni, s-a transformat într-o adevărată provocare pentru cunoștințele și abilitățile piloților, dar și pentru rezistența mașinilor, ceea ce a însemnat un spectacol garantat, motiv pentru care publicul a fost prezent în număr mare în ambele zile de concurs.

Pe lângă tradiționala paradă a spectaculoaselor și frumoaselor ARO IMS, spectatatorii au aplaudat mașinile 4X4 din cadrul Clublului de Off Road de la Câmpulung.

Piloți și glorii ale pilotajului românesc prezente lângă traseu. De la eveniment nu a lipsit nici campionul Ion Balzac Mihăilă, unul dintre piloții fostei uzine ARO.

Acestea au fost ingredientele pentru două zile de spectacol extrem la Cupa Câmpulung Muscel la Rally Cross 2018, organizată de Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung. Competiția, cotată ca etapa a III-a din Campionatul național de Rally Cross, a fost organizată sub egida Federației Române de Automobilism.

Sub privirile vicepreședintelui FRAS Cătălin Nicolaescu, piloții au dat tot ce au avut mai bun și au făcut proba îndemânării, talentului și determinării la cote foarte ridicate.

Finalele au fost marcate de multe momente neprevăzute, de răsturnări de situație incredibile.

Proiectul Pilot pentru o zi

Și spectatorii au putut gusta din adrenalina pe care o simt concurenții.  Dacă anul trecut primarul Liviu Țâroiu a concurat, anul acesta a preferat să se implice în gala de premiere, la fel ca și viceprimarul Blidaru Mărgărin, care a venit la traseu însoțit de fiul său.

11 dintre iubitorii sportului cu motor s-au urcat în bolizi și au alergat pe pistă. Vasile Daniel Florin a obținut cel mai bun timp, fiind declarat campion. Printre concurenți s-a numărat și Șerban Dumitru, din Sibiu, care la 73 de ani și-a readus aminte de perioada de glorie din motorsport.

Rezultate Finale Cupa Câmpulung Muscel la Rally Cross 2018

H1
I – Gheorghe Alexandru – AS Sprint Club Mioveni

II – Marin Eduard – AS Procar Pitești

III – Brescan Alexandru  – AS Sprint Club Mioveni
H2
 I – Boncescu Robert  – AS Sprint Club Mioveni
II – Achimoiu Bogdan – AS Procar Pitești
III –  Stan Octavian – AS Procar Pitești

H3

I – Pleșa Mihai  – AS Sprint Club Mioveni  
II – Băcîrcel Radu – AS Racing Team
III – Berbecaru Mihai  – AS Procar Pitești

H4
I  – Boroș Emil  – ACS Raideri Tg. Jiu
II – Medan Romeo – AS Performance
III –  Bodea Dan – Cars Brașov

BUGGY / Juniori
I –
Talianu Alexandru – AS Rally Cars Brașov

II – Neamțu Victor – ACS Raideri Tg. Jiu

1600 Buggy
I –  Rîndașu Iulian – AS Sprint Club
II – Dunăvățu Cristian – ACS Raideri Tg. Jiu
III – Florea Daniel  – ACS Raideri Tg. Jiu

Super Buggy

I – Șerban Vasile – ACS Raideri Tg. Jiu

 II – Dunăvățu Cristian – ACS Raideri Tg. Jiu
III – Pătroi Florin – ACS Raideri Tg. Jiu

ECHIPE
I  – AS Sprint Club Mioveni

II – ACS Raideri  Tg Jiu
III – Procar Pitești

CLASAMENT OPEN

I – Niță Iancu – Procar Pitești

II –  Gheorghe Alexandru – AS Sprint Club Mioveni

III – Pîrnuș Florin – AS Sprint Club Mioveni

Parteneri ai Cupei Câmpulung Muscel la Rally Cross: Primăria și Consiliul Local Câmpulung Muscel, Consiliul Județean Argeș, Primăria Bughea de Jos, Restaurantul Piatra Craiului, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Argeș, SILDVB, DEC Clinică Dentară, Pasteur Caroseria, Pentarom!

Proiect cofinanțat din bugetul local al municipiului Câmpulung pe anul 2018. Brothers Motor Sport dorește să mulțumească pe această cale Primăriei Câmpulung, CJ Argeș, tuturor partenerilor tehnici și media pentru sprijinul acordat, spectatorilor pentru numărul mare în care au asistat la competiție și vă lansează de pe acum invitația pentru a participa, în perioada 22-23 septembrie, la Trofeul Câmpulung Muscel la Viteză în Coastă, cel mai mare eveniment automobilistic găzduit de județul Argeș în 2018 sub egida FRAS, eveniment care va fi organizat, conform tradiției, pe traseul Lerești- Voina!

 

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.