Inspectorii ITM Argeș au continuat acțiunile de control și în luna octombrie. Se pare că, în urma acțiunilor desfășurate mulți patroni din județ încalcă legea și nu respectă regulile, chiar în plină pandemie.
În domeniul relaţiilor de muncă, în vederea diminuării numărului de persoane ce desfăşoară muncă nedeclarată, ITM Argeş a efectuat un număr de 189 controale. Astfel, la 21 angajatori sancționați, au fost depistate ca prestând muncă nedeclarată un număr de 30 persoane.
Deficiențe constatate în urma controalelor:
-neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat;
-neacordarea drepturilor salariale;
-netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în Registrul general de evidenţă a salariaţilor;
– neîncheiere contract individual de muncă în formă scrisă;
-netransmitere contract individual de muncă în Revisal.
Valoarea amenzilor aplicate este de 496.500 lei.
Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe :
– comerț, confecții, service auto, spălătorii auto,
– alimentație publică, restaurante, terase, transport;
– construcţii.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
În baza legii 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă, au fost efectuate 183 controale. Au fost aplicate un numar de 112 sancțiuni, din care 19 amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 59.000 lei. Deficienţele constatate în urma controalelor:
– lipsă instruire SSM;
– lipsă control medical periodic;
– neautorizare meserii;
– lipsă echipament individual de protecţie.
Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe:
– comerț, alimentație publică,panificație, service auto, spălătorii auto;
– construcţii, transport, service auto, spălătorii auto.
Persoanele care vor să sesizeze munca fără forme legale de angajare o pot face, în scris, la numărul de fax 0248/223.412, la adresa de e-mail [email protected] sau direct la sediul din Piteşti, Bulevardul Republicii nr.11.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp