Explodează un nou caz cu medici falși: cum a păcălit o cosmeticiană zeci de pacienți că este doctor
Explodează un nou caz cu medici falși în România! O femeie a fost reținută în cursul zilei de joi, după ce a păcălit mai multe persoane că este medic estetician. Aceasta a făcut mai multe intervenții chirurgicale, iar în urma acestora pacienții au acuzat dureri mari.
„Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, pune în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în București și județul Constanța, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii sau activitati”, se arată în comunicatul transmis, joi, de Poliția Capitalei.
Femeia, care era cosmetician și nu doctor, se recomanda drept dr. Lana, ea fiind de origine moldovenească.
Prețurile pentru intervenții erau de câteva sute de euro, iar activitatea era promovată pe conturile de Facebook, potrivit presei centrale. „Svetlana Serghei sau ‘doctor Lana’ cum apărea pe Facebook a operat zeci de persoane care ulterior s-au plâns din cauza durerilor avute în urma intervențiilor” era mesajul falsului medic.
În urma verificărilor, anchetatorii au descoperit că femeia care nu avea drept de practică „cu sprijinul unor alte persoane, ar fi închiriat spații de tip cabinet medical, în care efectua proceduri de microchirurgie estetică”.
Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.