460 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 120.000 de lei

17

Peste 50 de polițiștii rutieri argeșeni au acționat în medie, zilnic, în zilele de sâmbătă și duminică, pe toate drumurile din județ, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, în contextul unor valori ridicate de trafic.

În zilele de 29 şi 30 august a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie, acţionând în special pentru depistarea conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 460 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 120.000 de lei. De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 23 de permise de conducere şi au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

Polițiștii rutieri argeșeni vor continua să acționeze, pe toate drumurile din județ, atât pentru respectarea recomandărilor medicale specifice stării de alertă, cât și pentru depistarea conducătorilor auto care nu respecta regimul legal de viteză, și a celor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Vă recomandăm să circulaţi cu viteză redusă, permanent adaptată condiţiilor meteo-rutiere şi adoptaţi o manieră preventivă de condus. Nu vă angajați în efecutarea de manevre riscante, nu uitați de politețea rutieră și respectați indicațiile polițiștilor, aflați la datorie.

Dacă vă grăbiți să ajungeți la destinație, nu uitați că timpul este prețios pentru toată lumea. Țineți cont că implicarea în orice eveniment rutier vă va consuma mult mai mult timp decât dacă vă deplasați cu prudență. Nu uitați că puteți pune în pericol nu doar propria persoană, ci și ceilalți ocupanți ai autovehiculului cu care vă deplasați, precum și pe ceilalți participanți la trafic.

Reamintim pietonilor că trebuie să îşi ia măsuri de precauţie pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia de a traversa a fost observată de către şoferi!

Recomandăm o atenție sporită atât motocicliștilor și bicicliștilor, cât și față de aceștia, având în vedere mai ales că prezenţa acestora pe drumurile publice este una nepermanentă, cu specific sezonier şi, în cea mai mare parte, condiţionată de starea vremii.

Motocicliștii sunt sfătuiți să adopte permanent o conduită preventivă, având în vedere că în țara noastră prezenţa acestora în trafic are specific sezonier. Viteza de deplasare a fost dintotdeauna un factor important în evenimentele rutiere în care au fost implicaţi motociclişti, precum şi portul echipamentelor de protecţie şi utilizarea permanentă a luminilor de întâlnire, acestea fiind obligaţii în măsură să reducă semnificativ riscul implicării şi urmările unor eventuale evenimente rutiere. De asemenea, sfătuim motocicliştii să circule cu viteză redusă, să nu uite de politeţea rutieră şi să nu se angajeze în manevre riscante în trafic.

Copiii care se deplasează pe biciclete, în special cei de vârste mici, să înveţe mersul pe bicicletă pe trasee special amenajate sau în afara drumului public, sub supravegherea părinţilor, pentru a fi instruiţi şi a se obişnui cu regulile de deplasare în traficul rutier. Reamintim obligaţiile legale referitor la limita de vârstă, de 14 ani, pentru deplasarea cu bicicleta pe drumurile publice, obligaţia de a purta vesta reflectorizantă şi elementele din echiparea bicicletei, precum şi regula de a purta casca de protecţie şi de deplasare pe partea dreaptă a drumului atunci când participă la traficul rutier. Totodată, sfătuim bicicliştii să se asigure întotdeauna că intenția de schimbare a direcţiei de mers a fost observată de ceilalți participanți la trafic.

Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic – vă recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here