
Pepe şi Raluca Pastramă sunt departe de a avea o separare legală civilizată, iar asta se întâmplă din cauza averii. Cei doi duc o dispută încrâncenată pe grădiniţa privată. În timp ce Raluca o revendică în totalitate, Pepe are pretenţii la jumătate din cheltuielile pe care le-a făcut.
În anul 2017, când formau o familie închegată şi liniştită, Raluca şi Pepe şi-au deschis o afacere împreună. Este vorba despre o grădiniţă privată dotată cu toate cele necesare, ”Rosa Maria”, aşa cum de altfel le cheamă pe cele două fiice ale lor. Clădirea este situată în zona Bucur Obor şi i-a aparţinut lui Nelu Pastramă, însă a fost cumpărată cu credit, de către Pepe, la preţul de 450.000 de euro. Iniţial, vila avea 11 camere şi 10 băi, aşa că după reconfigurare s-a creat spaţiu suficient.
”A fost ideea Ralucăi să facem o grădiniţă, iar hotărârea am luat-o împreună, în câteva zile. Grădiniţa va funcţiona în casa în care a copilărit Raluca, pe care am cumpărat-o noi, situată undeva în zona Bucur Obor, o casă foarte mare, construită cu suflet de socrul meu. I-am reconfigurat interiorul, am renovat-o la interior şi exterior, iar acum suntem în faza în care achiziţionăm mobilier şi rechizite şi angajăm personal autorizat. Ne dorim să avem o grădiniţă cu opţionale incluse, care să dezvolte copiii pe partea artistică, spre muzică şi actorie. Este foarte posibil să avem aici şi o creşă, dar şi after school”, explica Pepe în toamna lui 2017 când el şi Raluca şi-au inaugurat afacerea.
Iată că în cei trei ani aceasta a funcţionat perfect, au avut încasări bune, însă lucrurile au luat o turnură ciudată după ce artistul şi soţia sa nu s-au mai înţeles şi şi-au anunţat divorţul. Cei doi se războiesc la tribunal pe această grădiniţă: Raluca consideră că trebuie să îi revină ei în totalitate, în timp ce Pepe are pretenţii la jumătate din business după ce a investit 200.000 de euro, bani pe care latino-loverul i-ar fi luat cu împrumut pentru amenajarea spaţiului.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
