Din cauza gunoaielor adunate după stradă era să incendieze un bloc întreg

34

Din cauza gunoaielor adunate după stradă era să incendieze un bloc întreg. Deflagrația s-a produs la blocul 17, de pe strada Emil Gârleanu din cartierul Vișoi, un bloc cu probleme ce aparține de primăria Câmpulung.

Pompierii militari ajunşi la faţa locului au constatat că în interiorul apartamenului ardeau materiale textile şi plastic. Douăzeci de persoane au fost evacuate de salvatorii militari. Intervenţia a durat mai bine de o oră, din fericire nu au existat victime.

Ajunși la fața locului pompierii au constat că de la etajul patru al blocului ieșea fum gros prin geamurile apartamentului și pe casa scării. Vecinii disperați au apelat numărul unic 112. La fața locului s-a deplasat o autospecială cu apă și spumă de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung și o ambulanță Smurd.

Pompierii au constat că a ars interiorul apartamentului pe o suprafață de 40 de metri pătrați cu posibilitate de propagare, la întregul apartament. Se pare că materialele textile și plasticele erau adunate de proprietar și au luat foc din neglijență iar prin ardere au degajat un fum gros. Din fericire nu au existat victime. Intervenția la timp a pompierilor a evitat o tragedie.

sursa – ziaruldinmuscel.ro