ULTIMĂ
ORĂ

Vaccinul anti-covid-19, contrafăcut. Cu ce sumă uriaşă este vândut pe piaţa neagră

Lipsa vaccinului anti-covid de pe multe piețe a dus la formarea unei piețe negre a acestuia, unde este vândut pe sume uriașe. Există zvonuri că au fost țări din Europa care au primit oferte de vaccin AstraZeneca din Brazilia, ofertat la 15-20 de dolari doza, în condițiile în care serul costă aproximativ doi euro doza. Astfel, purtătorul de Cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mammer avertizează că aceste vaccinuri ar putea fi chiar falsificate.

Este vorba despre injectarea unei substanțe active în corpul uman, deci trebuie să fiți 100% siguri că modalitățile prin care achiziționați vaccinurile sunt complet legale”, a declarat Eric Mamer, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

Pandemia a creat piețe negre și paralele încă din 2020, când au fost descoperite multe materiale de protecție falsificate. Problema nu a fost eradicată, iar periodic sunt descoperite loturi de măști neconforme sau falsificate. În cazul vaccinurilor, riscul uriaș în cazul în care s-ar folosi doze falsificate.

Când ești pe piața neagră, există riscul să primești lucruri care nu sunt autentice. De aceea supraveghem asta îndeaproape”, a mai adăugat Eric Mamer, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.