ULTIMĂ
ORĂ

Sens giratoriu la Târgul Săptămânal! Află când!

Una dintre cele mai problematice intersecții de la intrarea din Pitești, care de-a lungul timpului a dus la provocarea a nenumărate accidente va fi, cel mai probabil până în vară sistematizată printr-un sens giratoriu. Este vorba despre celebra intersecție de la Târgul Săptămânal care face legătura între Pitești și Albota-spre Slatina Craiova, pe de o parte, și Bradu – Ștefan cel Mare, pe de altă parte și Strada Primăverii.

Confluența dintre cele trei drumuri a fost greu de sistematizat din cauză că cele trei artere care se intersectează aparțin unor administrații diferite, cu bugete diferite. Proiectul, început în mandatul Cornel Ionică, a fost continuat de primarul Gentea, consilierii locali piteșteni votând astăzi alipirea terenurilor cedate de către Consiliul Județean și comuna Bradu. Astfel, după ce terenul va deveni oficial al Primăriei Pitești, prin Administrația Domeniului Public se va realiza un sens giratoriu, care va descongestiona traficul în zonă. Este cunoscut faptul că în acest moment nici măcar nu există semne de circulație eficiente, șoferii intrând adesea pe contrasens și provocând accidente.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.