
„Ne vedem văduviți de peste 400 miliarde lei, sumă în minus în 2021 față de 2020” a anunțat președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă. Bugetul județului Argeș este mai mic cu aproximativ 40 milioane lei față de anul trecut, în urma deciziilor luate în dezbaterea pe bugetul național de noaptea trecută din Parlament.
„Dacă luăm datele oficiale din acest moment, se preconizează venituri de 429 milioane lei. Iar noi preconizăm să avem cheltuieli de peste 700 milioane lei. Județul Argeș are la această oră foarte multe proiecte în derulare, atât europene, finanțate din fonduri UE sau din bugetul CJ. Nu vom putea încheia cu sumele primite. Pentru finanțarea sistemului de protecție a copilului, s-a solicitat 89 de milioane lei. Obligația guvernanților este să asigure 90% din această sumă. Prin bugetul pe care vor să îl treacă pe repede înainte s-au alocat 49 milioane lei, adică 40% din necesar.
Viziunea pentru județul Argeș a actualilor guvernanți este că nu avem nevoie de protecție socială. Este la mare forță, finanțarea lucrărilor pentru drumuri județene. Suntem nevoiți să suportăm criticile cetățenilor că infrastructura este degradată. Necesarul nostru a fost undeva la 169 milioane de lei, din păcate sumele puse la dispoziție de guvern, prin mărinimia lor, sunt mult mai mici. Guvernanții ne alocau 25 milioane, iar la dezbatere au decis să reducă cu 8 milioane lei.
Ne vedem văduviți de peste 400 miliarde lei, sume în minus în 2021 față de 2020. La nivelul CJ s-a constituit o echipă care a solicitat parlamentarilor județului Argeș, inițiative privind sumele alocate județului Argeș. La actualul buget s-au făcut peste 720 de amendamente. Colegul meu Marius Nicolaescu și-a asumat responsabilitatea să aducă la cunoștința parlamentarilor inițiativele.
Este pentru prima dată când la nivelul bugetului consolidat avem de a face cu alocări discreționare pentru alte județe în detrimentul Argeșului” a declarat Ion Mînzînă.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
