ULTIMĂ
ORĂ

Câmpulungean de 26 de ani în control judiciar pentru injurii şi ameninţări

În ziua de 14 august a.c., în jurul orei 11:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung au fost sesizaţi prin SNUAU 112 că un tânăr ar fi proferat injurii şi ameninţări mai multor persoane, în timp ce se afla pe o stradă din acelaşi municipiu.

Din primele verificări, poliţiştii au stabilit identitatea celui în cauză, ca fiind un tânăr de 26 de ani, din Câmpulung, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În aceeaşi zi, polițiștii câmpulungeni au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa tânărului, stabilind că arma pe care acesta ar fi avut-o asupra sa este neletală şi nesupusă autorizării.

După administrarea probatoriului, tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, iar în ziua de 15 august a.c., a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, care a dispus cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.