ULTIMĂ
ORĂ

Accident între două mașini la Bălilești! Patru persoane rănite!

Patru persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut în urmă cu puțin timp în comuna Bălilești. Din primele informații, se pare că un șofer nu a acordat prioritate când a ieșit din curtea unei locuințe și a fost lovit de o altă mașină care circula regulamentar. În urma impactului, patru pasageri din cei șapte, câți se aflau în cele două autoturisme, au fost răniți. Aceștia au fost preluați de echipajele medicale care le-au acordat îngrijiri medicale și în cazul în care rănile le pun viața în pericol să fie transportați la spital.

La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială cu apă și spumă pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. De asemenea, oamenii legii s-au deplasat pentru a demara cercetările în urma cărora se vor stabili cauzele exacte ale accidentului rutier.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.