prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

O nouă înșelătorie face ravagii! Sute de români, rămași fără banii din conturi!

Poliția Română a lansat recent o atenționare cu privire la o nouă țeapă din mediul online. De data aceasta, escrocii au folosit sigla și numele unei instituții importante în stat. Tocmai din acest motiv, autoritățile au transmis semnale de alarmă și roagă toți cetățenii care primesc astfel de mesaje pe e-mail să verifice veridicitatea informațiilor.

Pe pagina oficială de Facebook a Poliției Române a fost postată o fotografie prin care informează faptul că, anumite persoane primesc pe e-mail înștiințări cu privire la amenzile rutiere. Conform informațiilor oferite de organele legii, Brigada de Poliție Rutieră este numele care apare la expeditor. În mesajul trimis, escrocii folosesc numele persoanelor și le comunică faptul că au fost sancționați pentru anumite nereguli din trafic.

„ATENȚIE!

Vă rugăm să distribuiți! Acest e-mail nu este emis de #PolițiaRomână! Este doar un nou tip de #înșelăciune! Nu dați curs unor astfel de solicitări și verificați orice foarte bine, înainte de a introduce online datele bancare!”, este mesajul transmis pe pagina oficială de Facebook a Poliției Române.

Ce conține mesajul și care este suma cerută de escroci

Mai multe persoane au semnalat un e-mail destul de ciudat, prin care li se aduce la cunoștință faptul că au fost sancționați pentru o greșeală făcută în trafic. Este vorba despre depășirea vitezei cu 10-20 de km/h, pentru care vei fi penalizat cu 2 puncte și o amendă de 290 de lei.

Pentru a determina persoana în cauză să facă plata cât mai repede, escrocii au adăugat o notă pe înștiințare prin care i se aduce la cunoștință sancționatul faptul că trebuie să răspundă la această sesizare în maxim 48 de ore de la primirea ei. La finalul mesajului, se oferă un link pentru plata amenzii, precizând faptul că plata se poate face doar online. De asemenea, ei asigură persoana păcălită de faptul că tranzacția este una sigură.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs