prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Zeci de controale și amenzi la benzinăriile din Argeș! ITM avertizează!

ITM Argeș a finalizat controalele la benzinării iar, în urma negegulilor constatate, au fost aplicate amenzi în valoare de 67.500 lei.  Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecţiei Muncii stabilite atât prin lege cât şi prin Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2022, în perioada 10.03-16.03.2022   s-a desfăşurat Campania Națională de verificare a modului în care sunt respectate cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor, precum şi verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea, modificarea, suspendarea şi executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care îşi desfăşoară activităţi în staţiile de distribuţie a carburanţilor auto cod CAEN-4730.

Obiectivele acțiunii:

  • Identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează relaţiile de muncă şi luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispoziţiilor legale în materie;
  • Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatori a prevederilor legale menţionate;
  • Eliminarea neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităţilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare;
  • Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necestatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă;
  • Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea    prevederilor legale de către angajatorii care efectuează activităţi de distribuţie a carburanţilor auto;
  • Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necestatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă în    societăţile comerciale din domeniul de activitate sus-menţionat;

–   Eliminarea neconformităţilor constatate în domeniul securităţii si sănătăţii în muncă în activitățile      specifice ale societăților comerciale din domeniul de activitate vizat de acțiune.

În domeniul relaţiilor de muncă

 S-au efectuat un număr de 35 de controale, s-au aplicat 13 sancţíuni contravenționale, din care amenzi în valoare totală de 16.500 lei.         

Principalele deficiențe constatate:

– nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat, încălcarea prevederilor legale privind munca de noapte,      netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în Registrul general de evidenţă a salariaţilor,  neînmânarea salariatului anterior începerii activităţii a unui exemplar din contractual individual de muncă.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

În baza Legii nr. 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă, au fost efectuate 35 controale și aplicate un număr de 19 sancțiuni contravenționale, valoarea totală amenzilor fiind de  51.000 lei.

Principalele deficiențe constatate:

  • neautorizarea din punct de vedere al securității și sănătății în muncă înainte de începerea oricărei activități, neinstruirea din punct de vedere al securității și sănătății în muncă la angajare/periodic a lucrătorilor, neautorizare ISCIR operatori GPL, neasigurare echipament individual de protecție antiexplozvă, neasigurarea controlului medical  la angajare/periodic.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs