prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

A dat cu jula din containerul plin cu bere și energizante! Caz incredibil la Bradu!

În ziua de 03 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albota au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, și au identificat și reținut un bărbat, de 30 de ani, din Poiana Lacului.

Din cercetări s-a stabilit că în perioada 22-30 octombrie a.c., bărbatul ar fi pătruns, prin efracție, în repetate rânduri, într-un container metalic, amplasat pe un teren viran și neîmprejmuit, din Bradu, de unde ar fi sustras mai multe baxuri de sticle și cutii de băutură energizantă și alcoolică.

Valoarea prejudiciului a fost estimată la 5.000 de lei.

La data de 03 noiembrie a.c., bărbatul a fost identificat, cu ajutorul polițiștilor din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, și condus la audieri, în baza unui mandat de aducere.

În aceeași zi, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Ulterior, acesta a fost prezentat, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în fața instanței, care a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs