În ziua de 18 septembrie, în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați despre faptul că în incinta unui complex comercial din muncipiul Pitești a fost observată o persoană cu semnalmente ce corespund unei persoane care anterior, în ziua de 12 septembrie a.c., ar fi sustras o brățară din aur dintr-un magazin de profil din municipiul Pitești.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 4 Poliţie Pitești, care l-au depistat pe bărbatul în cauză, iar cu ocazia controlului corporal, asupra acestuia a fost găsită o brățară ce părea a fi din metal prețios, având atașată o etichetă specifică bijuteriilor.
Imediat, au fost efectuate verificări la magazinele de profil din centrul comercial, fiind identificat magazinul de unde brățara în cauză fusese sustrasă, bunul având o valoare de aproximativ 14.000 de lei.
Bărbatul depistat, de 39 de ani, cetățean strain cu rezidență în România, a fost condus la sediul poliției, pentru verificări.
Ca urmare a celor stabilite, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, cercetările fiind desfășurate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 39 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 19 septembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propuneri de luare a unei măsuri preventive.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp