A început Simfonia Lalelelor! VIDEO
Cea de-a 37-a ediție a Simfoniei Lalelelor, eveniment expozițional floral ce a depășit demult granițele României, și-a deschis porțile, vineri, 11 aprilie, în prezența președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și a vicepremierului Liviu Dragnea. Alături de cei doi, au tăiat panglica de la intrarea în Complexul Expozițional de la Casa Cărți și europarlamentarul Viorica Dăncilă, vicepreședintele CJ Argeș, Florin Tecău, și, bineînțeles, primarul Piteștiului, Tudor Pendiuc. Ca în fiecare an de Simfonie, practic Piteștiul este în sărbătoare. În afară de standurile de la Casa Cărții și cele din Centrul Piteștiului, cei care vor decide să iasă din case vor avea parte până duminică, 13 aprilie, și de spectacole de muzică și dans, de concursuri sportive și de premii oferite de sponsorii acestui eveniment emblematic pentru municipiul Pitești.
Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.