prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

A intrat în comă după ce a lovit violent un cap de pod! Accident cumplit la Stâlpeni!

Un bărbat este transportat la spital în stare gravă în aceste momente la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier petrecut în urmă cu puțin timp în localitatea Stâlpeni. Din primele informații, se pare bătrânului în vârstă de 66 ani i s-ar fi făcut rău la volan, a ieșit de pe carosabil, a lovit o glisieră metalică și a ricoșat într-un cap de pod.

La fața locului au intervenit de urgență două echipaje SMURD care l-au găsit pe bărbat în mașină, dar în comă și cu funcții vitale. După ce i s-au acordat primele îngrijri medicale, bătrânul a fost transportat la spital pentru investigații.

De asemenea, pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, iar oamenii legii au demarat cercetările în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accidentului.

„Accident rutier în care, din primele informații, un autoturism ar fi intrat într-un cap de pod în comuna Stâlpeni,  satul Livezeni. Intervin pompierii de la  Detașamentele Mioveni și Pitești cu o autospecială de intervenție, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat  și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă. Forțele de intervenție ajunse locul solicitării au identificat o persoană blocată în interiorul autoturismului, acționând, de urgență, pentru extragerea acesteia. Este vorba despre o victimă de sex masculin, în vârstă de aproximativ 66 de ani, inconștientă, cu funcții vitale. A fost monitorizată, iar în aceste momente este transportată la spital. La fața locului, pompierii mai asigură și măsuri specifice de prevenire a incendiilor” potrivit ISU Argeș.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs