ULTIMĂ
ORĂ

A murit fulgerător Daniela Moldoveanu, o minune de om! Pierdere de neînlocuit pentru AJPIS Argeș!

A murit fulgerător Daniela Moldoveanu, o minune de om! Pierdere de neînlocuit pentru AJPIS Argeș!

Doliu imens într-o instituție din Argeș! Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Argeș a suferit o pierdere grea și profund dureroasă. Daniela Moldoveanu-Horlaville,  fost șef serviciu și director interimanar în cadrul instituției, a trecut la cele veșnice, la doar 51 ani, lăsând în urmă nu doar un gol profesional, ci mai ales unul uman, imposibil de umplut.

CITEȘTE ȘI: Permisul suspendat, mai ușor de recuperat – ce trebuie să faci? Parlamentul a decis!

Daniela a fost mai mult decât un inspector social de excepție – a fost un Om cu suflet mare, cu o inimă caldă, mereu atentă la nevoile celorlalți și dedicată în totalitate profesiei sale. Prin activitatea sa, prin felul în care și-a îndeplinit misiunea profesională, a reușit să lase amprente adânci și frumoase în viețile celor cu care a lucrat și pe care i-a sprijinit. Fie că era vorba de colegi, beneficiari de servicii sociale sau parteneri instituționali, Daniela a fost recunoscută pentru empatia, seriozitatea și profesionalismul său desăvârșit.

A fost, fără îndoială, una dintre cele mai apreciate și iubite persoane din cadrul AJPIS Argeș, iar respectul câștigat în rândul colegilor nu s-a datorat doar competențelor profesionale, ci și nobleței sale sufletești. O prezență luminoasă, o voce echilibrată, un om care a știut întotdeauna să ofere sprijin, să inspire și să aline.

În aceste momente de profundă tristețe, colegii Danielei transmit un ultim omagiu:

„Un Om care a lăsat amprente frumoase în viețile noastre! Drum plin de lumină, alături de soțul tău, colega!”

Cei care doresc să își ia rămas bun și să-i aducă un ultim omagiu sunt așteptați de familia Danielei la Capela Bisericii din satul Budișteni, comuna Leordeni, județul Argeș. Slujba de înmormântare are loc astăzi, 22 mai, începând cu ora 13:00.

În fața unei asemenea pierderi, cuvintele sunt prea sărace. Rămân însă amintirile, zâmbetele oferite cu generozitate, eforturile sincere pentru binele comunității și modelul de viață al unui om dedicat și frumos, atât profesional, cât și uman.

Dumnezeu să o odihnească în pace!
Condoleanțe familiei și celor apropiați.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.