A născut în stația de tramvai! Copilul se afla în pantaloni!

DISTRIBUIȚI
gravida, nastere, tramvai, arad

O femeie din Arad a născut într-o staţie de tramvai, chiar în faţa teatrului din oraş. La sosirea medicilor, copilul se afla în pantaloni, iar mama era în stare bună. Tânăra de 25 de ani, gravidă în 35 de săptămâni, se afla în staţia de tramvai împreună cu soţul ei, când au apucat-o durerile facerii. Soţul femeii a sunat imediat la 112, dar până la sosirea unei Ambulanţe tânăra născuse deja.  Cei doi au fost transportaţi imediat la spital şi sunt în stare bună. “La momentul sosirii echipajului medical, pacienta se afla în picioare, sprijinită de balustrada staţiei de tramvai. Născută fiind. Copilul se afla în pantaloni. S-a procedat la scoaterea copilului, la eliberarea căilor respiratorii, pentru că era cianotic (n.r vânăt). Au fost puşi pe targă imediat, duşi la maşină şi apoi, mai departe, transportaţi la spital, în bune condiţii amândoi – atât mama, cât şi copilul” – a precizat un medic, pentru site-ul aradon.ro. Băieţelul nou-născut are o greutate de două kilograme şi este al cincilea copil al familiei. Pentru că s-a născut prematur şi există riscul unor complicaţii, el va rămâne internat până când medicii se vor asigura că este în afara oricărui pericol.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here