
Echipa de fotbal Steaua București va avea al doilea meci de pregătire, după reunirea și întărirea lotului sub coordonarea noului colectiv tehnic, împotriva celor de la Academia de Fotbal Muscelul Câmpulung, vineri 26 iulie 2019, ora 17.00.
Meciul are loc pe Stadionul Municipal Câmpulung. Biletele costă 5 lei și se găsesc la Stadion.
În ziua și la ora meciului se anunță o vreme caldă cu aproximativ 25 grade, un cer parțial înnorat.
Echipa de fotbal ACS Academia de Fotbal „Muscelul” Câmpulung urmează să joace în Liga 4 din județul Argeș.
Acest meci cât și toate meciurile echipei Steaua se pot urmări LIVE prin Asociația Steliștilor 1947.
Roș-albaștrii vin după o victorie în primul meci amical împotriva echipei de fotbal din Popești Leordeni: Steaua București – SC Popești Leordeni, scor 2-1.
Nou înființata echipă ce va reprezenta municipiul Câmpulung în Liga a IV-a, Academia Muscelul Câmpulung, ”s-a mișcat” surprinzător de bine pe piața transferurilor. Astfel, după ce conducerea tehnică a reușit, cu ajutorul promoterului Adrian Troscenco, să-l numească antrenor principal pe Gheorghe Mihali, președintele Eduard Bînă a parafat o înțelegere cu tânărul jucător stelist, Junior Măcriș, pe numele lui complet Bogdan Constantin Junior Măcriș-Dan.
Născut pe 28 ianuarie 1997, Măcriș Junior a debutat la Steaua (actuala FCSB) pe 28 octombrie 2014, în meciul de Cupă de la Iași, când l-a înlocuit pe Vâlceanu în minutul 83, bifând apoi 6 prezențe și în Liga I!
De la FCSB a trecut la ”Steaua Armatei”, CSA Steaua București, și a mai jucat pentru Berceni și Valledolmo în Italia (campionat regional). Rămas liber de contract, tânărul de 22 de ani a fost convins să vină la Câmpulung pentru a pune umărul la noul proiect fotbalistic.
Actuala echipă CSA Steaua Bucureşti, înfiinţată în 2017, evoluează în Liga a IV-a Bucureşti. În primul an, echipa a fost pregătită de Ion Ion şi manageriată de Marius Lăcătuş. După primul an, în care echipa a ratat câştigarea Ligii a IV-a Bucureşti, Lăcătuş şi-a asumat şi rolul de antrenor. Totuşi, nici cu Lăcătuş, Steaua nu a reuşit să promoveze: după ce a dominat sezonul regulat de Liga a IV-a, a pierdut dreptul de acces la barajul de promovare, după ce a fost învinsă în ultimul meci de FC Carmen Bucureşti.
Conducerea echipei revendică palmaresul echipei CSA Steaua Bucureşti, înfiinţată în 1947, care a cesionat activitatea fotbalistică ONG-ului numit AFC Steaua Bucureşti în 1998 şi care, în anul 2003, a fost preluat de George Becali şi a fost transformat în societate pe acţiuni şi redenumit SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA, echipă care astăzi activează sub numele de FCSB. În cadrul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, echipa a adunat un număr-record de titluri naţionale şi cupe ale României, precum o Cupă a Campionilor Europeni, câştigată în 1986, şi o Supercupă a Europei, câştigată în 1987.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp