Accident grav! Un şofer a făcut prăpăd! A spulberat o maşină şi o autoutilitară!
Un grav accident de circulație a avut loc aseară pe un drum național din județul Satu Mare, în comuna Botiz, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune violentă. Incidentul s-a produs după ce un șofer de 36 de ani a pătruns pe contrasens, lovind o altă mașină și o autoutilitară. Echipajele de intervenție sosite la fața locului au oferit îngrijiri medicale celor patru persoane implicate. Dintre acestea, trei erau conștiente, dar prezentau multiple răni și contuzii. Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative pentru toți șoferii implicați.
CITEȘTE ȘI: Zile libere în 2025! Câte minivacanțe vor avea angajații?
Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” Satu Mare, trei persoane au fost rănite în accidentul petrecut miercuri seară. ISU a precizat că victimele, bărbați de aproximativ 38 de ani, erau conștiente și prezentau diverse traumatisme și policontuzii. Circulația a fost blocată pe ambele sensuri de mers în urma accidentului.
La fața locului, pompierii au intervenit cu o autospecială de descarcerare, una de stingere cu apă și spumă, precum și cu o ambulanță SMURD B2, fiind mobilizate opt cadre militare de la Detașamentul de Pompieri Satu Mare.
Sursa foto: Ilustrativ!
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp