Accident la Coșești. Șoferul – sub influența alcoolului

Un accident rutier a avut loc, în această după-amiază, în Coșești. Șoferul se afla singur în mașina cu care a intrat în șanț. Beat fiind, acesta a refuzat să i se recolteze probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a ales cu dosar penal.

Distribuie prietenilor

Șoferul a pierdut controlul autoturismului și a ajuns cu mașina pe câmp.

„Din primele verificări, polițiștii Serviciului Rutier Argeș au stabilit că un bărbat de 66 de ani, din localitate, care conducea un autoturism pe drumul comunal 228 B, din direcția DJ 703 D către localitatea Priseaca, pe fondul consumului de alcool, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi părăsit partea carosabilă. În urma acestui eveniment, conducătorul autoturismului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar, fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Întrucât bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 337 din Codul Penal”, informează IPJ Argeș.