
Accident mortal pe autostradă, după miezul nopții! Accidentul s-a produs la ieșirea din Catanele (spre Carrefour), KM 108, pe sensul spre București după miezul nopții. Accidentul grav s-a produs din cauza faptului că TIR-UL era pe contrasens, iar autoturismul a trecut pe sub partea din spate a remorcii, nu a trecut total pe sub remorcă.
S-a intervenit cu două auspeciale pentru descarcerare, stingere a incendiilor și două ambulanțe SMURD.
Pasagera din spate (fetiță de aproape 2 ani) a fost cu răni incompatibile cu viața, pasagera din dreapta inconștientă, transportată la spital de către un echipaj SMURD, iar șoferul autoturismului conștient, preluat de către echipajul SAJ.
Femeia de 25 de ani a fost extrasă din autoturism inconștientă și transportată de urgență la spital. Femeia se afla în stare foarte gravă, în drumul spre spital, a intrat în stop cardio-respirator și a fost predată cu manevrele de resuscitare în desfășurare. A fost și intubată, însă ulterior s-a declarat decesul.
Și bărbatul de 30 de ani a fost transportat la spital. În cauza polițiștii vor stabili cu exactitate cine se face vinovat pentru producerea acestui accident.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
