ULTIMĂ
ORĂ

Accident violent în Argeș! Două mașini proiectate în șanț!

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut în această dimineață în comuna Căteasca. Din primele informații, un șofer a virat pe un drum lăturalnic fără să se asigure și a intrat mașină care circula regulamentar. Din câte se pare, șoferul vinovat avea viteză destul de mare dat fiind faptul că în urma impactului ambele autoturisme au fost proiectate în șanț.

În urma accidentului, două persoane au fost rănite. Potrivit ISU Argeș, un bărbat a suferit zgârieturi și posibil răni la nivelul membrelor. Acesta a fost preluat de un echipaj SMURD, i s-au acordat primele îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială cu apă și spumă pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor. De asemenea, oamenii legii s-au deplasat pentru a demara cercetările pentru a stabili cum s-a petrecut accidentul și au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.