ULTIMĂ
ORĂ

Acţiune de amploare în Argeş. Blocul Coremi, luat cu asalt de poliţişti. Află motivul!

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti şi secţiilor de poliţie urbană arondate, împreună cu luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Argeş au efectuat o acţiune la un bloc de locuinţe din municipiul Piteşti pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind legislaţia în domeniul evidenţei populaţiei, a modalităţii de atribuire spre folosinţă a camerelor de locuit, pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii şi pentru prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă. Cu aceasta ocazie, au fost verificate 238 de persoane, si au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale conform OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români. 15 persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Piteşti pentru verificări. Totodată au fost ridicate mai multe contracte de închiriere şi alte documente, pentru efectuarea verificări privind respectarea legislaţiei în vigoare. Este vorba despre blocul Coremi care a fost verificat în întregime astăzi de dimineaţă la ora 6.00. Practic oamenii legii verifică dacă administratorul blocului respectă contractele de închiriere a apartamentelor, numărul persoanelor înregistrate, condițiile și depistarea persoanelor urmărite.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by
ns.fm