Acum! Accident cu 29 victime! Impact violent între două microbuze și o mașină!
Un grav accident rutier a avut loc în această dimineață pe Drumul Național 19, între localitățile Cauaceu și Sălard, în județul Bihor. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bihor, în coliziune au fost implicate două microbuze și un autoturism, iar bilanțul preliminar indică 39 de persoane implicate, dintre care 29 sunt considerate victime, iar cel puțin șase persoane ar prezenta răni de diferite gravități.
Citește și: Breaking! Oamenii lui Umbrărescu pleacă de pe șantierul autostrăzii! Anunț de ultimă oră!
Având în vedere amploarea evenimentului, autoritățile au declanșat imediat Planul Roșu de Intervenție, un protocol special activat în situații cu un număr mare de victime, care presupune mobilizarea suplimentară a resurselor medicale și de salvare.
La fața locului au fost dislocate 10 ambulanțe SMURD, o autospecială de stingere, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, precum și trei ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bihor. Forțele de intervenție sunt sprijinite și de personal medical și paramedical suplimentar, pentru a asigura triajul, acordarea primului ajutor și transportul victimelor către unități spitalicești din zonă.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bihor a fost sesizat printr-un apel la SNUAU 112 (Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență), iar polițiștii rutieri s-au deplasat de urgență la locul accidentului pentru a demara cercetările.
„Deocamdată, traficul rutier este complet blocat pe segmentul de drum cuprins între Cauaceu și Sălard. Polițiștii efectuează cercetarea la fața locului pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii coliziunii”, a transmis IPJ Bihor într-un comunicat oficial.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp