Traficul rutier se desfășoară cu greutate în aceste momente pe Drumul Național DN73, în localitatea Mihăești, din cauza unui accident rutier. Din primele informații, se pare că un șofer nu ar fi acordat prioritate și a lovit un alt autoturism care circula regulamentar. Momentan, nu se cunoaște dacă au fost înregistrate victime.
La fața locului au intervenit pompierii pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. De asemenea, oamenii legii s-au deplasat pentru demararea cercetărilor în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accidentului.
„Accident rutier în care sunt implicate două autoturisme, produs în comuna Mihăești, DN 73. Intervin pompierii de la Detașamentul Mioveni cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat” potrivit ISU Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp