Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs în urmă cu puțin timp în localitatea Valea Ursului din comuna Bascov. Din primele informații, două autoturisme și o autoutilitară au intrat în coliziune, iar în urma impactului două persoane au suferit mai multe leziuni și au fost preluate de echipajele medicale, care le acordă în aceste momente primele îngrijri.
La fața locului au intervenit pompierii pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. De asemenea, oamenii legii s-au deplasat pentru demararea cercetărilor în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accidentului.
„Un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere si două ambulanțe SMURD de prim ajutor calificat și terapie intensivă mobilă intervin în localitatea Bascov (Valea Ursului) în cazul unui accident rutier produs între două autoturisme și o autoutilitară. Nu sunt persoane încarcerate. La fața locului se acordă îngrijiri medicale la două persoane. Totodată, pompierii asigură măsuri specifice de prevenire ale incendiilor” potrivit ISU Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp