
Trei mașini au fost implicate într-un accident rutier petrecut în urmă cu puțin timp pe strada Depozitelor din Pitești. Din primele informații, se pare că un șofer nu ar fi păstrat distanța regulamentară și a intrat în autoturismul din fața sa, iar o a treia mașină nu a mai putut evita impactul și a intrat în prima. Momentan, nu se cunoaște dacă în urma evenimentului a fost cineva rănit.
La fața locului au intervenit pompierii pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. De asemenea, oamenii legii s-au deplasat pentru demararea cercetărilor în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accidentului.
„Eveniment rutier în care, din primele informații, sunt implicate trei autoturisme. Evenimentul s-a produs în municipiul Pitești, strada Depozitelor, lângă Cronos. Intervin pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj al SAJ” transmite ISU Argeș.
Foto descriptiv
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp