Două persoane au avut nevoie de îngrijri medicale după ce au fost implicate într-un accident ruiter petrecut în urmă cu puțin timp în localitatea Dârmănești. Din primele informații, se pare că un șofer nu ar fi acordat prioritate și a lovit un alt autoturism care circula regulamentar. În urma impactului, două persoane au suferit atac de panică și au fost preluate de cadrele medicale care le-au acordat primele îngrijri medicale.
La fața locului au intervenit pompierii pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. De asemenea, oamenii legii s-au deplasat pentru demararea cercetărilor în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accidentului.
„Eveniment rutier produs între 2 autoturisme în localitatea Dârmănești, sat Piscani. Se asigură măsuri specifice împotriva izbucnirii unui incendiu și două persoane ar avea nevoie de primul ajutor calificat, prezintă atac de panică” transmite ISU Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp