O femeie a fost rănită în urma unui accident rutier petrecut în urmă cu puțin timp în localitatea argeșeană Tigveni. Din primele informații, se pare că aceasta ar fi pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat cu mașina. În urma evenimentului, femeia a suferit leziuni ușoare la nivelul capului și a fost preluată de un echipaj SMURD care i-a acordat primele îngrijri medicale. Ulterior, aceasta a refuzat transportul la spital.
La fața locului au intervenit pompierii pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. De asemenea, oamenii legii s-au deplasat pentru demararea cercetărilor în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accidentului.
„ Pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost solicitați să intervină la un accident rutier, produs în comuna Tigveni, în care un autoturism a părăsit partea carosabilă.Paramedicii SMURD au evaluat o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 44 de ani, care acuza dureri la cap. În urma monitorizării, a refuzat transportul la spital. Pompierii au asigurat măsuri specifice de prevenire ale incendiilor.” potrivit ISU Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp