
O femeie este resuscitată în aceste momente după ce a intrat în stop cardiac în timp ce se afla în mașină pe strada Gheorghe Țițeica, din municipiul Pitești. Din primele informații, se pare că un trecător ar fi văzut-o inconștientă și a alertat autoritățile. La fața locului s-a deplasat un echipaj de descarcerare, care a scos-o pe femeie din autoturism după ce au spart geamul, iar ulterior paramedicii SMURD au început manevrele de resuscitare.
„Sesizare de persoană cu stare de rău într-o mașină de pe strada Gheorghe Țițeica, din municipiul Pitești. Persoana ar fi o femeie blocată în autoturism și este posibil să fie în stop cardio-respirator. Intervin pompierii cu un echipaj de descarcerare, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și o ambulanță SAJ” potrivit ISU Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
