Acum! Oameni de afaceri argeșeni, arestați!
Patronii Restaurantului „La Cetate” și un colaborator au fost arestați la domiciliu în urma perchezițiilor de ieri dimineață. În urma celor 7 descinderi efectuate, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş au ridicat în vederea continuării cercetărilor documente contabile cu valoare probatorie. Totodată au fost ridicate în vederea aplicării sechestrului asigurător 166.890 de lei şi 26.280 euro. Mai mult, frații Dobrinescu împreună cu un colaborator au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând ca în data de 20 decembrie a.c., să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Reamintim că, luni, 19 decembrie a.c., poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, împreună cu luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Argeş, au efectuat 7 percheziţii la domiciliile unor persoane şi sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale din judeţele Argeş. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2007 – 2010, administratorii unei societăţi comerciale din Ştefăneşti, cu ocazia construirii unor imobile, ar fi evidenţiat în actele contabile cheltuieli fictive reprezentând prestări de servicii şi achiziţii de materiale de construcţii, în valoare de 2.000.000 lei. Prejudiciul creat prin săvârşirea infracţiunii este de 800.000 de lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA.
Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.