Acum! percheziții în Argeș! Bărbat reținut după ce a contractat credite de mii de lei pe numele altei persoane

DISTRIBUIȚI

La această oră, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, desfășoară o percheziție pe raza municipiului Pitești, pentru documentarea activității infracționale într-un dosar penal cu un prejudiciu de aproximativ 60.000 de lei.

Din cercetarile efectuate până la acest moment de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au stabilit că în perioada apilie-mai 2017, un bărbat de 35 de ani, din Râmnicu Vâlcea, ar fi intrat în posesia unui document de identitate pierdut, aparţinând unei persoane cu domiciliul în Ştefăneşti.

În cauză se desfăşoară cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de însușirea bunului găsit, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals informatic, fraudă informatică și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Bărbatul ar fi contractat mai multe credite de nevoi personale de la diferite instituții financiare nebancare, de tip IFN. Acesta ar fi falsificat mai multe documente și ar fi accesat mai multe bancomate, obținând în acest fel, în mod fraudulos, diverse sume de bani, cauzând un prejudiciu de aproximativ 60.000 de lei.

Pentru documentarea activității infracționale, polițiștii au mai efectuat în această dimineață, două percheziții domiciliare, la două locuințe de pe raza județelor Dâmbovița și Vâlcea. Cu această ocazie au fost descoperite un două laptopuri, două routere, două unităţi de memorie, trei telefoane mobile şi documente, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca după efectuarea percheziției să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul Brigăzii de Operațiuni Speciale Pitești, precum și cu luptători din cadrul Serviciilor de Acțiuni Speciale Dâmbovița și Vâlcea.