DISTRIBUIȚI

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Argeș și ai Direcției de Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T., desfășoară o acțiune pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate specializate în trafic de droguri de risc.

La data de 5 februarie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Argeș și ai Direcției de Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, au efectuat 7 percheziții domiciliare, pe raza orașului Mioveni, și a municipiilor Giurgiu și București, la locuințele și locurile de detenție ale unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc.

Din cercetări a reieșit că, din august 2017 și până în prezent, membrii grupării ar fi introdus în penitenciare cantităţi de heroină, care erau ulterior porţionate şi distribuite consumatorilor privaţi de libertate.

În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 39 de comprimate de metadonă, telefoane mobile şi ustensile susceptibile a fi folosite la consumul de droguri.

20 persoane vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti, pentru audieri.

În activități sunt angrenați luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeş și personal din cadrul Administrația Națională a Penitenciarelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here