Zeci de persoane manifestează în aceste momente in Piata Primăriei împotriva proiectului prin care se dorește transformarea a 160 hectare din Pădurea Trivale în pădure parc. Piteștenii iei spun nemulțumirile după ce, timp de 13 ani, s-au lucrat ca unul dintre cele mai importante obiective din oraș să fie declarat arie naturală protejată.
CITEȘTE ȘI: DOLIU LA FILARMONICA PITEȘTI! MOARTE SUBITĂ!
Piteștenii nu sunt de acord cu noi construcții în Pădurea Trivale și susțin că singura variantă prin care „plămânul verde” al Piteștiului poate fi salvat este declararea acestuia în arie protejată. Mai mult, cetățenii nemulțumiți au venit cu pancarte prin care transmiteau mesaje pentru organizarea unui referendum sau, unele chiar mai dure, adresate inițiatorilor proiectului.
Mai mult, la miting a participat alături de consilierii locali Mihai Coteț, Răzvan Șerbănoiu și Sorin Apostoliceanu, și Dănuț Bica, senator PNL, care a susținut încă din 2016, când a fost ales deputat de Argeș, dar și în actualul mandat declararea Pădurii Trivale în arie protejată.
De asemenea, demersului lansat de aleșii locali PNL s-au alăturat și consilierii locali USR, dar și parlamentarii Narcis Mircescu și Ionuț Moșteanu. Aceștia susțin la unison cu liberalii organizarea unui referendum pentru a afla dorința cetățenilor.
Pe același subiect:
MIHAI COTEȚ: „DE CE VREM SĂ FACEM PĂDUREA TRIVALE ARIE PROTEJATĂ? SIMPLU: S-O PROTEJĂM DE HOȚI!”
MIHAI COTEȚ – APEL CĂTRE PITEȘTENI: „VENIȚI CU MIC, CU MARE SĂ PROTEJĂM PĂDUREA TRIVALE!”
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News sau pe Tik Tok
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp