Acum! Proxeneții aduși la Tribunal!

8
proxeneti tribunal3764

30 de persoane au fost aduse în urmă cu puțin timp în fața judecătorilor de la Tribunalul Argeș. După perchezițiile de ieri, suspecții află dacă își vor petrece următoarele 30 de zile după gratii. Din primele informații, primi aduși la Tribunal au fost Dîrnea Iulian, Ivan Adrian Gigi, Brăgaru Edi Dorian, Pîrvu Florian Giani, Alexandru Marius Ion, Constantin Pandelescu Ovidiu, Ghiţă Traian Gelu, Dănilă Roberto Marian, Şerban Constantin Leonardo, Alexandru Marius Daniel,

Popescu dumitru alexandru zis Popey, Cazacu Geovanni Adelin, Tămârjean Marius Viorel, Tudorache Marian, Ursu Flavius Octavian zis Bebe, Mirică Fănel.  Vă reamintim că acțiunea se înscrie într-o serie mai ampla de activități desfășurate în cadrul Echipei Comune de Anchetă constituite între autoritățile judiciare din România, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord şi Regatul Belgiei. Pentru probarea activităţii infracţionale a celor patru grupuri infracţionale organizate, s-a acționat coordonat în România, Marea Britanie, Belgia, Elveția şi Cehia, fiind efectuate 20 de percheziții domiciliare. Activitatea infracțională se desfășura atât în România, cât și în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Belgia, Elveţia, Germania, Cehia şi Spania. În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2009, membrii celor 4 grupuri infracţionale organizate ar fi recrutat prin inducere în eroare sau ar fi determinat mai multe tinere în vederea practicării prostituţiei în Elveţia, Germania, Marea Britanie, Belgia, Cehia şi Spania (zona Ibiza). Banii astfel obținuți ar fi fost folosiți la cumpărarea de bunuri pe numele membrilor grupurilor infracţionale organizate sau pe numele unor persoane din anturajul acestora. Din cercetările efectuate au rezultat indicii că persoanele în cauză ar fi obţinut din activitatea infracţională importante sume de bani, doar prin transferuri bancare obţinând circa 5.000.000 de euro. În urma perchezițiilor efectuate la membrii grupării de pe teritoriul României, au fost depistați 35 dintre membrii grupărilor, urmând a fi conduși la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești în vederea dispunerii de măsuri legale. Au fost ridicați 151.910 euro, 170.483 de lei, 30.100  de franci elvețieni, 720 de dolari americani, 3.800 de coroane suedeze, 24 de laptop-uri, 92 de smartphone-uri,  9 tablete, 500 de grame de aur, în bijuterii,  un grinder, un pistol cu aer comprimat și 4 cartușe de carabină deținute ilegal, 34  de ceasuri de lux , în valoare estimată de circa 210.000 de euro. De asemenea, s-a instituit sechestru asigurator pe 2 terenuri (estimate la circa 100.000 de euro), 8 autoturisme de lux (estimate la 200.000 de euro) și 8 imobile (estimate la 1.200.000 de euro). Eurojust a asigurat suportul operațional și financiar necesar constituirii și desfășurării activităților operaționale aferente acestei echipe. Europol a facilitat schimbul de informații între statele implicate prin organizarea de întâlniri operaționale și a oferit sprijin analitic inclusiv prin prezența unui birou mobil în România, pe durata acțiunii. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Argeş și al jandarmilor.

Foto/Video: Mihai Neacșu

http://www.youtube.com/watch?v=1zdWcrh5Fyc&feature=youtu.be